miercuri, 26 octombrie 2011

Adevăruri nespuse despre Regionalizare

După cum era de aşteptat, maşina de propagandă portocalie a început atacurile împotriva referendumului organizat de Consiliul Judeţean Constanţa. În fapt, a început atacul împotriva unui drept fundamental al cetăţeanului, acela de a-şi exprima opţiunea prin folosirea unui buletin de vot.

Printre diversele componente ale acestei ofensive portocalii se află şi manipularea opiniei publice prin acreditarea ideii că Referendumul are ca unic scop păstrarea unor poziţii ale unor lideri locali ai PSD în administraţia locală.

Pentru a fi mai riguroşi, vom reproducem din pledoaria portocalie: 
Ce parere aveti despre referendumul organizat de C.J.C. in data de 6 noiembrie 2011 privind desfiintarea judetului Constanta? Stiti ca neparticiparea la referendum este vazuta ca si cum ati fi de acord cu desfiintarea judetului Constanta? Desfiintarea judetului, sub masca unei benefice reorganizari teritoriale, inseamna disparitia unei traditii vechi de peste 700 de ani“, spune Nicusor Constantinescu pe Internet, dar nu scoate o vorba despre faptul ca aceasta presupune alaturarea mai multor judete intr-o noua unitate administrativ-teritoriala si nu disparitia Constantei. Oare de ce nu scrie presedintele Consiliului Judetean Constanta ca, din cauza unei eventuale comasari, risca sa-si piarda functia? Caci cei 41 de sefi ar fi inlocuiti cu doar cateva consilii…"
......
deci, regionalizarea ...  presupune alăturarea mai multor judeţe într-o unitate administrativ teritorială....
Această peroraţie portocalie este de fapt dovada ignoranţei celor care ne conduc. Esenţa Referendumului este viitorul judeţului ca unitate administrativ teritorială, păstrarea identităţii dintre această structură şi conceptul istoric. Deci, PDL-ul recunoaşte singur că Regionalizare = Desfiinţarea a ceea ce există.

Referitor la ideea că liderilor PSD le-ar fi teamă că îşi vor pierde funcţiile din administraţia locală, trâmbiţele PDL-iste uită un mic amănunt:
Nicuşor Daniel Constantinescu, Radu Ştefan Mazăre, precum şi mulţi alţii, au intrat în politică după ce şi-au desfăşurat activitatea în mediul privat. Averile strânse de aceştia sunt strânse din activitatea în mediul privat.
Este foarte uşor de înţeles că acest argument este deranjant pentru PDL, un partid populat prin excelenţă de persoane a căror carte de muncă este o înşiruire de instituţii publice.

Revenind la Referendum, da, aşa este, desfiinţarea judeţelor va conduce automat la desfiinţarea Consiliilor Judeţene şi pe cale de consecinţă, la întreruperea programelor proprii pe care acestea le derulează. Aceste programe proprii au fost alese ţinând cont de necesităţile existente în aceste judeţe, pentru a satisface nevoi ale locuitorilor acestor judeţe.
Aceste programe proprii au avut o viteză de implementare mult mai mare decât programele din fonduri europene derulate prin ministere şi au avut costuri mai mici.

Ce nu ne spun activiştii PDL şi nici aplaudacii lor este dacă:

- Va mai exista programul CJC de împăduriri ? Până astăzi au fost împădurite 3400 de hectare de teren deşertificat. Se va mai împăduri vreun hectar ?


- Până astăzi au fost montate 400 de solarii în judeţul Constanţa. 400 de familii au primit gratuit un solar pentru folosinţa lor, Vor mai fi montate şi celelalte 2000 de solarii ? Va mai exista şi familia cu numărul 401 care va exploata un solar, sau vom continua mâncăm legume importate ?


- 353 de şcoli şi grădiniţe din 64 de comune şi mici oraşe din judeţul Constanţa au fost dotate de CJC cu 3373 calculatoare conectate la Internet, pentru uzul exclusiv al elevilor. După regionalizare, câte calculatoare vor mai fi întreţinute şi câte ore de Internet pe zi va acorda Guvernul acestor copii ? 
   

6 comentarii:

  1. Intrebari:
    1. Daca averile stranse de acestia provin din mediul privat, de ce nu reies din cifrele contabile averile colosale pe care le detin in strainatate? Afacerile d-lor sunt foarte putin pe profit, iar in declaratiile de avere nu apar aceste posesii.
    2. Programele care vor fi oprite in urma desfiintari judetului, nu cumva vor aduce prejudicii clientelei politice a PSD Constanta si de fapt asta este adevaratul motiv pentru care incearca varianta cu referentumul?
    3. Referitor la programul de impaduriri: nu ne luati de naivi. Fondurile distribuite in vederea reimpaduririi sunt uriase, si este o activitate asemanatoare cu plantarea de palmieri in statiunea Mamaia. Dobrogea a avut si are paduri in anumite zone si atat. Atentie la definitia din dex a padurii; nu este un palc de copacei pe care urmeaza sa-l planteze d-nul Albu (PNL) de exemplu.
    4. Cat despre solarii si internetul din scoli, c'mon, chiar ma enervati si o sa injur. E propaganda injositoare si pentru voi, ce D-zeu. Vreti argumente?
    5. N-ar fi mai bine sa plece domnii in liniste si pe usa din fata? Adica, ajunge, gata. Am vazut ce averi au in Brazilia, Mazare apare in chiloti la tv si ne sfideaza, Nicusor... mai e nevoie sa spn ce face? Sau ceilalti? N-ar fi fost mai bine sa dea banii de referendum la incalzire de exemplu?

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. Încearcă să faci diferenţa dintre un om care are averea la vedere, pe declaratia pubblică de avere şi alţii care îşi ascund averea pe numele părinţilor (legea nu prevede obligativitatea publicării bunurilor părinţilor).
    2. 3400 de hectare înseamnă ceva mai mult decât un "pâlc". În plus, tot materialul săditor este obţinut în regie proprie, NU ESTE CUMPĂRAT !!!
    3. Dobrogea anilor 30 era total diferită de Dobrogea de astăzi. O să îţi dau documente.
    4. Prefer să cheltui banii pe solarii pentru familiile de la sate şi pe calculatoare pentru şcoli decât pe frunza doamnei Elena Udrea.
    5. Subvenţia la încălzire era acordată (conform legii) de guvern. Actualul guvern este cel care a tăiat pensii, salarii şi subvenţii. Este PSD-ul de vină ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar acum incerc sa ma uit pe declaratia de avere a primarului, dar nu o deschide :)) Din cate imi amintesc, nu are nimic pe numele lui, iar casa in care locuieste, cea de pe malul lacului e inchiriata de la primarie. Scuzati, si mie mi-ar conveni sa fiu chirias la stat (cum sunt si cei din casele nationalizate) cu 50 ron/luna.
    Sigur ca este diferenta intre Dobrogea de acum aproape 100 de ani si prezent, asa cum va fi diferita si peste 100 de ani, dar ce incercam, sa schimbam natura? Pentru ca este o problema daca avem impresia ca am devenit creatori in Creatie. Muntii Macin vor ramane pe loc, va asigur; iar faza cu desertificarea e chioaca.
    Cat despre caldura, nu cumva este o miscare electorala? Nu cumva domnul primar va gasi dupa doua luni de iarna fondurile necesare subventionarii gigacaloriei ca sa poata spune "vedeti? m-am zbatut pt voi si am reusit".
    Si asa sa ne sfideze in continuare cu aparitiile lui in chiloti la propriu la televizor sau cum se da el cu jet-ul iarna si sa-mi arate ce neopren si ce ceas are?
    Nu e in regula, si nu se face asa.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tema blogului este Referendumul, regionalizarea, ce înseamnă pentru constănţeni judeţul, etc. Dacă ai puncte de vedere pe această temă le discutăm. Dacă nu, mă tem că nu ai nimerit unde trebuie. Am răspuns la primele puncte din politeţe. Mai mult...îţi aminteşti ce ţi s-a spus... şi nouă ni s-a spus că am ieşit din criză, că se vede luminiţa de la capătul tunelului, etc, etc, etc.
    Legat de Dobrogea, în anii 50 s-a distrus foarte mult în respectul politicii de agricultură extensivă...

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine, hai sa te intreb altfel, si fara malitiozitate: cu ce ma afecteaza pe mine daca se desfiinteaza judetul? Imi schimba mie viata in bine daca ramane asa sau nu? Am indoieli, pentru mine va fi la fel, indiferent de forma de organizare.
    Si de ce crezi ca ce am scris mai sus nu face parte din tema. Este exact ceea ce gandesc eu si majoritatea "prostimii" din Constanta. Si ca sa clarific un lucru, nu sunt portocaliu, iar pe Basescu il urasc. Nu ne-a adus decat necazuri iar voi opozitia n-ati fost in stare sa-l schimbati. Palas e un pungas cu acte cum se spune, si voi iar nu faceti nimic. Asta nu inseamna ca toti portocalii sunt rai, cum nu toti pesedeii sunt comunisti. Dar revin si intreb: cu ce imi schimba mie viata daca se desfiinteaza sau nu forma actuala de organizare teritoriala?

    RăspundețiȘtergere
  6. OK, mai venim acasă.
    1. Nu e nevoie să intri prin freeproxy. Spre deosebire de alte bloguri, acesta este un blog deschis, nici măcar nu se validează postările înainte de apariţie. În plus, noi respectăm opinia şi dreptul de exprimare al oamenilor, în limitele bunului simţ.
    2. Aşa este, nu am fost în stare să îl schimbăm (pe Băsescu.
    3. Corect, există persoane demne de respect în rândul PDL-ului.
    4. Ca să îţi răspund cu ce o să ţi se schimbe viaţa trebuie să ştiu mai multe despre tine. Până acum ai pus mai mult accent pe viaţa oamenilor din municipiu, care aparent vor fi mai puţin afectaţi de regionalizare. Uităm cu toţii că putem fi puternici dacă şi vecinii noştri sunt puternici, adică cei ce locuiesc în oraşele mici şi în sate. Tu vei fi afectat direct doar de birocraţie, te vei lovi de un birou subdimensionat care va prelua actele tale pentru a le trimite aiurea la Galaţi sau Buzău. Banii care erau cheltuiti de Consiliul Judeţean ca să se reducă diferenţa dintre municipiu şi satele dobrogene vor fi direcţionaţi spre zone mult mai sărace, în alte judeţe. Sărăcia celor din jurul tău te va afecta şi pe tine. Tot în mod direct te va afecta partea cu sistemul de sănătate... acum Spitalul Judeţean primeşte o finanţare importantă pentru a avea echipamente, pentru a aduce medici buni... toate acestea pentru că cineva de la Consiliul Judeţean taie fonduri din alte capitole şi încearcă să pună pe picioare un spital... şi când nu are condiţii, plăteşte tratamentul şi operaţiile celor bolnavi de cancer şi alte grozăvii la clinici din străinătate... şi ar mai fi

    RăspundețiȘtergere