La nici 24 de ore de începerea campaniei de conştientizare a populaţiei privind importanţa participării la vot, autorul de versuri şi scrisori (care nu ne aduc aminte de Mihai Eminescu), domnul Mihai Petre, purtător de vorbe al partidului portocaliu, într-un acces de ipocrizie, încearcă să mintă în faţă constănţenii afirmând că: . "Desfiinţarea judeţului Constanţa există doar în câteva creiere înfierbântate din PSD şi PNL".
În aceeaşi zi, unul dintre şefii domnului Mihai Petre de la Bucureşti, liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputatilor Mircea Toader spunea altceva:
"Regionalizarea este inca in discutie, insa nu pot sa va dau o data de finalizare a negocierilor...trebuie insa rezolvata pentru ca nu poti sa o tot amani sau macar te hotarasti sa nu o mai faci.Deci, trebuie sa o rezolvam pana la sfarsitul anului. Daca negocierile esueaza, o abandonam".
Cele două declaraţii de mai sus reprezintă atitudinea actualilor guvernanţi faţă de cetăţean, atitudine ridicată la rangul de politica de partid şi de stat.
Pe nici unul dintre aceşti doi domni nu îi interesează părerea cetăţeanului.
Pe nici unul dintre aceşti doi domni nu îi interesează că am mai fost minţiţi de câteva ori: ni s-a spus că nu se taie pensiile şi salariile şi s-au tăiat.
Ni s-a spus că nu se majorează TVA-ul şi s-a majorat.
Ni s-a spus că vom trăi mai bine !!!
Judecaţi singuri cât de bine trăiţi voi şi cât de bine trăiesc ei !!!
Pe nici unul dintre ei nu îi interesează că după regionalizarea lor, adică desfiinţarea judeţului Constanţa,
- peste 2000 de copii nu vor mai beneficia de bursele şcolare acordate de Consiliul Judeţean.... pentru că nu va mai exista Consiliul Judeţean....
- peste 34.000 de copii nu vor mai beneficia de cele două seturi de rechizite gratuite anual acordate de Consiliul Judeţean.... pentru că nu va mai exista Consiliul Judeţean....
- peste 7.000 de copii nu vor mai beneficia de excursiile gratuite la AquaMagic şi Delfinariu, excursii acordate de Consiliul Judeţean... pentru că nu va mai exista Consiliul Judeţean...
- peste 200 de bolnavi de cancer sau de alte boli cumplite nu vor mai primi ajutor pentru tratament sau operaţii... pentru că nu va mai exista Consiliul Judeţean...
Pentru cele două personaje mai sus amintite lecţia de istorie s-a terminat la Ludovic al XVI-lea.... Statul sunt eu... în rest, nimic nu mai există şi nu mai contează... Dacă îi întrebi de popor, vor rectifica: Noi suntem Statul şi Poporul, noi cei cu carnete portocalii de partid....
Oameni buni, istoria nu s-a terminat în Franţa lui Ludovic al XVI-lea... a existat un Tudor Vladimirescu care la 1821 i-a spus lui Nicolae Văcărescu
"... Patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu